All posts tagged team building eficient

Team-building ≠ Team-drinking

Un articol pe care l-am apreciat foarte mult și cu care am rezonat in totalitate, de la titlu până la ultimul rând. Vi-l oferim în formă integrală, cu permisiunea autorului, doamna Antoaneta Gales, Director Resurse Umane la Selgros Cash&Carry Romania.   A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, o vreme in care bugetele de training erau consistente  si activitatile de „team-building” erau nelipsite din viata companiilor. In vremurile acelea de demult, piata se afla intr-o continua crestere, toata lumea vindea si cumpara aproape orice, banii se cheltuiau cu nemiluita, iar viitorul era ceva indepartat de…

Top

3 sfaturi pentru un team building eficient

Așteptările oricărui manager de la o sesiune de team building sunt legate de creșterea performanței generale a întregii echipe. Relațiile interpersonale dintre angajați, unitatea echipei, capacitatea de a gestiona eficient problemele apărute sunt aspecte care contribuie decisiv la eficiența echipei și implicit la atingerea obiectivelor companiei. O sesiune de team building planificată astfel încât să se adreseze problemelor reale pe care le întalnește echipa respectivă poate avea o influență puternică în orientarea echipei către performanța dorită. Harvard Business Review face următoarele recomandări în ceea ce privește proiectarea unui team building:  

Top

Team building sau iesire cu echipa?

Orice ieșire cu echipa este team building ? De cele mai multe ori există tendința de a răspunde afirmativ și de a considera cele doua activități echivalente. Nu este deloc așa și este bine să cunoaștem diferențele dintre un team building bine făcut și diverse alte tipuri de activități la care participă toată echipa. Cheia constă în a stabili foarte clar de la început ce se dorește de la evenimentul respectiv. Care sunt, așadar, diferențele între un team building, o ieșire cu echipa sau un eveniment corporate?   Team Building Francis și Young (Improving Work Groups, Ed. Pffeifer) definesc team building-ul…

Top
Page 1 of 1

Vrei o echipă performantă? +4 0371 783 544

Fii la curent cu ultimele noutati despre team building-urile Kipo.